Exista un moment ciudat care se petrece imediat dupa ce termini de scris ceva ce nu aveai de gand sa scrii. Lasi pixul din mana, sau cursorul se opreste sa mai clipeasca in mijlocul unei propozitii, si recitesti ce ti-a iesit din tine. Pentru o clipa, nu-l recunosti. Nu pentru ca ar fi neadevarat, ci pentru ca e mai precis decat te-ai fi asteptat sa fii. Nu stiai ca gandesti asa. Nu stiai ca esti atat de furios, sau atat de obosit, sau atat de plin de speranta. Pagina a stiut inainte sa stii tu.
Cea mai mare parte din ce spunem cu voce tare a fost deja repetata. Stim aproximativ ce credem inainte sa deschidem gura, pentru ca vorbitul se intampla in timp real, in fata cuiva, si nu exista loc sa te descoperi pe tine insuti la mijlocul unei propozitii fara ca lucrul acesta sa devina stangaci. Scrisul nu are pe nimeni sa-ti priveasca fata in timp ce iti dai seama. Absenta aceasta e ceea ce lasa sa apara propozitia mai adevarata - cea care te surprinde pe tine la fel de mult cum ar surprinde pe cineva care ar citi-o.
Scrisoarea ca oglinda care iti raspunde
Vechii tinatori de jurnal scriau scrisori catre stele, sau catre cei morti, sau catre nimeni anume, iar cercetatorii au observat mai tarziu ceva straniu la aceste scrisori: cei care le scriau nu raportau, de fapt, fapte catre destinatarul intentionat. Performau actul de a fi martori vazuti, folosind un public mai ales pentru a da propriilor ganduri un loc unde sa aterizeze. Destinatarul aproape nu conta. Ceea ce conta era forma pe care o lua propozitia din momentul in care trebuia sa fie tintita catre cineva.
Poate de aici vine faptul ca recitirea propriei scrisori poate sa se simta ca o intalnire cu o versiune putin mai sincera a ta. Nu chiar un strain. Cineva care a fost in camera cu tine tot timpul, dar care a vorbit doar cand i-ai dat o pagina si ai incetat sa mai asculti raspunsul. Cand citim ce ne-am scris noua insine, avem ocazia sa observam persoana care eram in actul de a incerca sa fim ascultati - inainte sa incepem sa gestionam impresia, inainte sa inmuiem marginile pentru confortul altcuiva.
Credem ca merita sa protejam asta. Nu orice gand trebuie trimis, argumentat sau rezolvat. Unele au nevoie doar de o pagina dispusa sa le tina nemiscate suficient de mult timp cat sa-ti vezi propriul scris si sa te gandesti: a, deci asta am vrut sa spun.